Emotii.Respiratie taiata.
Nesiguranta.Gand.
Vis.Frica.
Pesimism.
Eram acolo,intre ei si totusi nu ma vedeam.Nu ma simteam.Si totusi existam.Existam fizic.Psihic eram in partea aia de pesimism a mea.In lumea aia intunecata.Lumea aia unde se iveste o luminita mica la capat si incerc din rasputeri s-o ajung,dar parca alerg in gol.
Tremura.
Ea tremura si avea ganduri negre.Sau hai,poate ca nu erau negre,dar toturi aveau o tenta de gri.Si stii,ea isi dorea intr-adevar.Isi dorea sa "rupa" tot,insa ceva o retinea.Nu stiu,acel ceva care o facea sa dea inapoi,increderea in ea scadea din ce in ce mai mult,pulsul crestea si tot asa.
Se duce la cea mai apropiata fereastra.Priveste lumea "de sus",trage aer adanc in piept,si se roaga.Da,suna ciudat,poate nebunie,dar se roaga.Spune in gand de multe ori "Tatal Nostru" si se roaga pentru ea.Dar emotiile o cuprindeau cu fiecare secunda,cu fiecare persoana ce ocupa cate un loc in sala.
Simtea ca pana acolo i-a fost.
Ideea e ca am avut extrem de multe emotii.Si boala asta a lor ma cuprindeau cu fiecare secunda.Am trecut insa peste "chestiile" dificile cu ajutorul Elenei (Iti multumesc!),sotia lui Bogdan Tascau,adica "Domnul Problema",care este o persoana deosebita,nu am cuvinte,e superba!
A sosit clipa.
Mica introducere,mana imi tremura incet pe microfonul rece si negru,"inmanat" de Cristina Cioran (foarte,foarte de gashca tipa,mi-am schimbat radical impresia despre ea dupa ce am iesit in Parcul Carol la un Frappe` cu restul).
Toti ma priveau.
Nu stiu,e un sentiment superb,nici nu pot spune ce simteam.
Scena pentru mine?
Locul meu de joaca.
Acolo,si doar acolo,ma simt EU.
Nu stiu,ca sa spun asa...nu pe scurt,nu in incheiere,nu nimic.Doar ca...
Ma simt oarecum implinita.
Iubesc.Invatz.Ascult.Ma enervez.Visez.Tremur.Transmit.Zambesc.
Poate ca viata nu e roz,dar turquoise da. : )
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu