Copilaria?

Copilaria?

Un loc unde aerul insusi e in aceelasi timp realitate si iluzie,

unde totul poate deveni instantaneu altceva.

Unde imaginatia se imbina armonios cu cotidianul,

unde un copil estetizeaza prin inocenta tot ce-l inconjoara.

Dar si acum...teoretic suntem copii/adolescenti...tot aia.

Inca mai tragem de coada imaginatia,

inca mai punem castile in urechi si visam la ziua de maine...

inca mai plangem cand ne "loveste" cineva,

inca mai radem unii de altii, uneori mai inventam,

unii dintre noi au prieteni imaginari.

Inca ne permitem sa avem amprentele copilariei...

inca ne permitem sa fim copii.

Copilăria este un tărâm magic.
Nu ştim când şi unde începe şi nu ştim când şi unde se termină.

Ne trezim doar că numai suntem copii, că am ieşit din copilărie,

uneori fără să o fi trăit pe deplin...

Copilăria este o lume fermecată, duioasa, dulce, lină, în care orice se poate întâmpla.

Orice!

Este vârsta la care suntem cel mai aproape de Dumezeu si de toate tainele existenţei.

Ne putem întâlni oricând cu balaurul cu şapte capete,

cu zgripţuroaica cea haină, putem fi vrăjitori, eroi din filme sau benzi desenate,

putem vizita orice loc din lume cu ochii minţii şi să credem cu tărie că am fost acolo

cu adevărat...
Copilăria este singurul moment al vieţii în care trăim totul la maximă intensitate.

În care plângem şi râdem în aceeaşi zi,

în care ne supărăm şi iertăm după câteva momente,

în care suntem singuri şi totodată cu toată lumea.

Apoi, pe măsură ce trec anii, pe măsură ce ne maturizăm,

nebunia si exuberanţa copilăriei dispar.

Devenim mai serioşi, zâmbim mai puţin,

nu ne mai bucurăm de orice nimic care ni se oferă,

avem gusturi, pretenţii rafinate...

Nu mai credem în magie, nu mai credem in Moş Crăciun şi in sacul său plin cu jucării,

nu mai credem că mama şi tata sunt cei mai extraordinari părinţi din lumea asta...

Nu mai iubim cu detaşare si pasiune,

nu mai roşim atunci când greşim,

numai chiuim de bucurie atunci când cineva ne îndeplineşte o dorinţă mult aşteptată.
Când începe şi când se termină copilăria?

Nu ştim.

Ştim doar că, la un moment dat, ne e ruşine să ne mai comportăm ca nişte copii.

Avem pretenţia şi dorim să fim trataţi ca adulţi.

Ca persoane pe deplin responsabile, mature.

Pierdem jocul, pierdem libertatea şi pierdem nemărginirea.

Devenim sclavii propriilor nostre

prejudecăţi şi autolimitări.

Ar trebui ca măcar în suflete

să ramânem veşnic nişte copii...

Copilaria e o lume aparte; pentru noi o lume ciudata, fantastica, ireala, pentru cei ce fac parte din ea, dimpotriva, una reala si plina de armonie. - E. Herovanu

P.S.: Te iubesc <34567